Chiar dacă este luna cu cea mai extinsă vacanță, decembrie rămâne o lună productivă pentru lansări și noutăți Google Workspace. Descoperiți cum să dezactivați notificări Google Chat sau cum să vă eficientizați fluxul de lucru în Focs. Citiți întregul articol pentru a explora aceste știri și multe altele.
Găsiți mai ușor mesaje, fișiere sau spații cu noul facelift al Google Chat
Developerii Google au pregătit un upgrade al filtrului de căutări din Google Chat pentru a vă ajuta să găsiți și mai repede un anume mesaj, fișier sau chiar spațiu.
Mai exact, Chat va evidenția acum cuvintele cheie care se potrivesc cu căutarea efectuată și va afișa o delimitare clară între rezultate pentru o navigare mai ușoară. Cuvintele cheie evidențiate se pot potrivi exact cu interogarea introdusă sau cu termenii care au legătură cu aceasta. Aici pot fi incluse și scrieri eronate ale cuvintelor, sinonime și altele.
Înregistrați-vă pronunția corectă a numelui și distribuiți-o în toate produsele Google Workspace
Google Workspace devine un spațiu și mai inclusiv cu o setare care vă permite să vă atașați profilului un fișier audio cu pronunția corectă a numelui dvs.
Din setările contului dvs. Google, puteți acum să vă înregistrați numele și să partajați pronunția acestuia cu alți utilizatori. Pronunția poate fi redată de pe cardul de profil Google și va fi distribuit prin diferitele aplicații Google Workspace, precum Gmail sau Google Docs, atât pe web cât și pe dispozitivele mobile. Această actualizare vă va ajuta să vă prezentați mai clar colegilor străini și utilizatorilor din Google Workspace.
Verificarea în 2 pași, obligatorie pentru toate conturile de administratori Workspace
Google impune, din luna decembrie 2023, obligativitatea verificării în 2 pași pentru toate conturile de administrator Workspace. Aceasta este o măsură critică de securitate care poate reduce spargerea parolelor cu peste 50%.
Acesta este un pas suplimentar pentru protecția utilizatorilor și clienților Google. Compania a început să aplice această obligativitate în rândul administratorilor Workspace. Când acest lucru va intra în vigoare pentru organizația dvs., veți primi următoarele notificări:
- Prima, cu 30 de zile înainte de a deveni obligatorie pentru domeniul dvs. Superadministratorii vor primi diverse notificări prin e-mail și în aplicație și vor fi încurajați să verifice statusul 2-Step Verification pentru toți administratorii.
- A doua, odată ce aceasta intră în vigoare pentru domeniul dvs. Toți administratorii vor primi notificări prin e-mail și în aplicație. Acestora li se va cere conectarea la cont în următoarele treizeci de zile. Dacă nu se activează 2SV în această perioadă de timp, conturile acestora vor fi blocate și ei vor trebui să urmeze alți pași pentru a-și recupera drepturile de administrator.
Google Docs: Completați mai ușor fișiere cu cipurile substituente
Pentru a simplifica și mai mult fluxul de lucru, Google Docs primește acum o scurtătură pentru cipurile inteligente. Cu cipurile substituente mereu prezente în pagină, veți putea acum rezolva și mai repede sarcini.
Când creați conținut în aplicație, veți descoperi la îndemână cipuri pentru a introduce utilizatori, date din calendar, pentru a atașa fișiere sau evenimente. Țineți mouse-ul deasupra acestora și completați ușor cu rezultate filtrate după tipul de cip ales. Aceste cipuri substituente sunt deosebit de utile în blocuri de construcție, blocuri de construcție personalizate, tabele și multe altele.
Gestionați-vă mai bine conversațiile din Chat, dezactivând notificările
Prioritizați mesaje și gestionați mai bine conversațiile din Chat cu opțiunea de dezactivare a notificărilor. Această nouă actualizare Google Chat vă poate ajuta să vă concentrați asupra proiectelor care contează și să eliminați alte distracții.
Conversațiile dezactivate nu vă vor mai trimite notificări push, nu vor apărea în secțiunea ”home” și mutate în partea de jos a fiecărei secțiuni de conversație. Notificările vor apărea în continuare pentru conversațiile dezactivate atunci când există mențiuni noi ”@” pentru dvs. sau pentru toți utilizatorii din conversație (@all).
Controlați mai bine accesul asupra Google Forms cu noua versiune beta
Developerii Google au introdus o versiune beta care oferă creatorilor de Formulare Google un control mai detaliat asupra cine poate răspunde la formularele lor.
Anterior, creatorii de formulare aveau două opțiuni de partajare. Prima era să restricționeze răspunsurile doar pentru utilizatorii din domeniul lor. Cea de-a doua presupunea afișarea publică a formularelor. Cu această nouă opțiune, creatorii de formulare pot limita accesul la răspuns la doar anumiți utilizatori, doar anumite grupuri sau segmente de public țintă. Această limitare este similară cu modul în care creatorii unui fișier pot restricționa partajarea documentelor.
O astfel de funcție poate fi utilă pentru cei care trebuie să controleze îndeaproape cine răspunde la un anume formular. Poate fi util profesorilor care se adresează doar studenților care primesc acest link. Similar, într-o afacere, o astfel de funcție poate fi folosită pentru focus grupuri.