În mod tradițional, un depozit de date necesită investiții masive de capital în infrastructură, instrumente sau licențe. În cloud, depozitul de date este un tip de gestionare a datelor destinat efectuării de interogări și analize asupra unor cantități uriașe de date. Un astfel de depozit de date garantează o colectare uniformă a datelor, susține luarea de decizii de afaceri bazate exclusiv de cifre și îmbunătățește strategiile, costurile și eficiența companiei per total.
Datele dintr-un depozitul de date (Data Warehouse)
Companiile care sunt guvernate de cifre au nevoie de soluții robuste pentru a gestiona și analiza astfel de volume de date. Au nevoie de soluții scalabile, de încredere și reglementate pentru industriile respective. În plus, acestea caută și de suport flexibil pentru a acoperi varietatea de tipuri de date și aplicabilitatea acestora. Practic, companiile acestea au nevoie de soluții cloud care depășesc cu mult capacitățile unui depozit tradițional de date.
Depozitul de date, cunoscut sub numele de Data Warehouse sau Enterprise Data Warehouse, este un sistem centralizat folosit pentru raportarea și analizarea datelor brute dintr-o companie. Totalitatea acestor date, curente sau din arhiva afacerii, din acest Data Warehouse mai sunt numite și ”Single Source of Truth” pentru toate datele din companie.
Un depozit de date există pentru a acoperi nevoile unei companii de a stoca, filtra, agrega și analiza volume mari de date. Devine astfel o piesă importantă din strategia de business intelligence a unei companii.
Care sunt datele pe care compania ta le-ar putea stoca într-un astfel de depozit de date? Date despre clienți, date despre vânzări, informații despre angajați, fiind de facto singurul loc în care aceste informații pot fi stocate și accesate.
Soluții moderne pentru stocarea de date oferă Google, prin BigQuery, un depozit de date scalabil în cloud care permite deservirea a milioane de interogări (query) și efectuarea de analize în limbaj SQL.
Alte soluții cloud de depozitare date gestionate sunt Redshitt din partea Amazon sau Azure SQL Data Warehouse de la Microsoft.
Care sunt beneficiile utilizării unui depozit de date?
- Luarea de decizii informate și asumate
- Consolidarea datelor din multiple surse
- Analiza datelor arhivate
- Calitatea și acuratețea datelor colectate
- O bază de date convergentă
- Suport pentru procesare SQL și machine learning
- Gestionare automată și opțiuni multiple de analiză
Depozitul de date – arhitectura și construirea unui warehouse
Arhitectura unui depozit de date este responsabilă de proiectarea soluțiilor pentru acesta. Arhitectura cuprinde și gestionarea tehnologiilor convenționale de depozitare de date. Dat fiind că datele trebuie sortate și organizate pentru a putea fi utilizate, arhitectura este responsabilă cu găsirea celei mai eficiente metode de a sustrage informații raw într-o structură inteligibilă care poate aduce valoare companiei.
Când se construiește un astfel de warehouse, există trei abordări de arhitectură de luat în considerare, fiecare cu beneficiile și dezavantajele sale.
Arhitectura Single Tier este focusată pe crearea unui set compact de date și minimizarea volumului de date stocat. Această abordare nu va acoperi nevoile unei companii enterprise cu volume mari de date.
Arhitectura Two Tier funcționează pe separarea resurselor fizice de cele din depozitul de date. În timp ce această abordare este mai eficientă pentru stocarea și sortarea datelor, nu este scalabilă și suportă un număr mic de utilizatori finali.
Arhitectura Three Tier este și cea mai populară arhitectură warehouse, creând un workflow structurat și operațional cu rezultate și perspective pertinente.
Vrei să introduci sistemul de warehouse data în strategia de business a companiei tale? Contactează specialiștii FOTC pentru a afla cum poate Google Cloud Platform răspunde nevoilor afacerii tale.
Depozitele de date versus lacurile de date
Companiile pot opta atât pentru depozite de date, cât și pentru lacurile de date, ambele acoperind nevoi diferite. Un data warehouse este specializat pe analiza unor volume mari de date, gigabytes sau petabytes, din diferite surse, aplicații tranzacționale sau baze de date operaționale. Acesta este o recomandare pentru organizațiile care au nevoie de analize avansate și care includ date din istoricul companiei.
De cealaltă parte, companiile pot opta și pentru lacuri de date care stochează date disparate, nefiltrate, în formă raw. Structura, integritatea și formatul acestor seturi de date sunt decise de către developerul care efectuează analiza. Lacurile de date, precum Snowflake Cloud Data Platform, pot fi folosite suplimentar pe lângă un depozit de date. Acestea sunt mai degrabă asociate companiilor care au nevoie de stocare cu costuri mici și pentru date nestructurate.
Cum funcționează un depozit de date în cloud?
Depozitele de date în cloud beneficiază de plusurile tehnologiei cloud computing, precum flexibilitate, scalabilitate, agilitate, costuri reduse doar pentru resursele consumate și securitate. În plus, în cloud, serviciile sunt pay-as-you-go, iar singurele costuri facturate sunt cele pentru resursele efectiv consumate.
Un warehouse data în cloud se va concentra exclusiv pe partea de extragere informații și date, fără resurse consumate pentru gestiunea infrastructurii hardware sau software.
Funcționalitatea unui depozit de date se împart în trei stadii. Primul dintre acestea este serverul pe care sunt încărcate și stocate datele. La stadiul secund, partea analitică se ocupă de analiza efectivă a datelor. Ultimul stadiu este interfața cu care lucrează clientul și rezultatele obținute din analiza, raportarea și minarea de date.
Cum să implementezi în compania ta un depozit de date în cloud?
Un factor important în etapa de proiectare sunt nevoile utilizatorilor finali. De la planificare și până la designul depozituluiui, acest proiect te ajută să obții informații relevante pentru industria ta.
Cu platforma potrivită, poți fi mereu cu un pas înaintea competitorilor, indiferent că vorbim de o analiză a arhivelor, dezvoltarea de noi produse sau strategii de prețuri. În plus, vei avea de luat în calcul mărimea companiei pentru a decide care warehouse este cel mai practic pentru obiectivele tale de business.
Vrei să afli cum poți implementa un depozit de date în cloud în compania ta? Află alături de inginerii cloud din FOTC care sunt nevoile companiei. Realizați o prognoză a seturilor de date care vor intra în analize pentru a lua o decizie de business informată.