Cât de populare sunt serviciile companiei tale în rândul consumatorilor? Cum faci să ai întâietate în fața concurenței? Cum se va schimba piața și care sunt tendințele? Soluțiile Business Intelligence (BI) sunt un termen umbrelă care îți pot ajuta compania să răspundă la aceste întrebări.
Soluțiile Business Intelligence combină instrumente de analiză de date, minare de date, vizualizarea datelor, infrastructură și cele mai bune practici pentru a susține companiile în a lua decizii bazate cât mai mult pe aceste resurse. Un business deține controlul BI asupra datelor atunci când deține o vedere de ansamblu asupra organizației și utilizează aceste resurse pentru a produce o schimbare, pentru a crește productivitatea sau pentru a răspunde rapid la schimbările pieței.
Business Intelligence și analiza datelor
Soluțiile moderne BI oferă afacerilor o analiză internă, guvernată în jurul datelor, și acces rapid la soluții și reacții. Ca disciplină, Business Intelligence analizează, procesează, interoghează și raportează volume mari de date, preluând din încărcătura departamentului de IT.
În analiza datelor, există două astfel de concepte BI și două intenții diferite pentru a utiliza rezultatele acestor soluții. Prima dintre ele este self-service Business Intelligence, facilitând accesul la informație printr-un bypass al departamentului tradițional de IT. Cel de-al doilea este conceptul de BI Operational, care ușurează accesul la volumul de date de la management către restul angajaților pentru a le putea susține anumite funcționalități. Acesta din urmă permite depistarea trendurilor și problemelor deopotrivă, pentru a putea permite o reacție și o soluție imediată dincolo de cultura organizațională.
Cu BI și analiza de date, deciziile și prospecțiunile de afaceri sunt facilitate, începând de la management și până la angajații operaționali. De la analize de vânzări, viteza de rotație a stocurilor, estimări pentru sezoane, funcțiile de forecast sau analize de tipul ”what if”, deciziile de afaceri devin tot mai concludente și obiective, accesibile și reprezentative.
Ce sunt aceste soluții Business Intelligence?
Metodele și programele de colectare și structurare date, dar și convertirea acestora pentru a sprijini și îmbunătăți luarea deciziilor sunt principalele elemente ale BI. Cu o prognozare a comportamentului angajaților, cu programe de fidelizare, anticiparea nevoilor și rezumarea activităților de marketing, soluțiile Business Intelligence îți pot completa planul de afaceri.
Cu ce facilitează BI transformarea digitală a companiei tale?
- Inovație și diferențiatori dezvoltați din puterea datelor. Livrezi experiențe valoroase pentru consumatorii tăi și inovezi prin procese automatizate, inspirate de felul companiei de a utiliza datele disponibile.
- Strategie de consum a bugetului pentru BI. Elimini instrumentele și costurile pentru servicii care se suprapun, înlocuindu-le cu un singur serviciu agil, flexibil și care susține colaborarea în interiorul firmei.
- Soluții scalabile, 100% native în cloud: Reacționează rapid la cerințele pieței mereu în schimbare cu soluții scalabile native în cloud.
Google Data Studio. Pentru companiile care deja folosesc depozitul de date în cloud BigQuery, Google Data Studio este un instrument BI complementar. GDS este destinat utilizatorilor nu foarte tehnicii, care lucrează cu numeroase date și foi de calcul.
Holistics. Un instrument mai puternic și tehnic decât Google Data Studio, acesta oferă modele de analize de date și opțiunea de a transforma aceste date în BigQuery și alte depozite SQL.
Power BI este un instrument cunoscut în industrie, în special pentru companiile care lucrează în ecosistemul Microsoft. Suportă mari cantități de date și ajută companiile în centralizarea acestora.
Looker este un alt produs Google Cloud Platform cu o abordare inovativă pentru explorarea în timp real a datelor. Acesta poate fi o soluție pentru companiile care caută o singură sursă de informare și documentare pentru întreaga companie.
Nu știi care dintre soluțiile BI de pe piață acoperă cel mai bine nevoile companiei tale? Contactează specialiștii cloud FOTC pentru o analiză completă și cele mai bune recomandări pentru călătoria companiei tale în cloud.
Ce industrii beneficiază de ajutorul soluțiilor Business Intelligence?
Soluții Business Intelligence pentru departamentul de vânzări, pentru managementul performanței, pentru vizualizări rapide ale vânzărilor sau soluții de raportare, care sunt cele mai populare tehnologii BI?
- Resurse umane (HR), un departament care are constant nevoie să alinieze numărul de aplicații, să managerieze angajații și să organizeze procedurile de recrutare
- Achiziții, un departament important în orice companie care vrea să atingă succesul. Furnizorii și clienții pot fi automatizat monitorizați cu un astfel de serviciu BI
- Vânzări, un departament care necesită proceduri și strategii, fie ele pe termen scurt sau lung. Cu astfel de instrumente, departamentul poate supraveghea managementul CRM, prospecte și poate monitoriza performanțele la nivel profesionist
- Marketing, un alt departament care depinde de performanța cifrelor. Cu BI, activările promoționale pot fi constant actualizate, monitorizate și raportate către funcțiile cheie.
- Management
- IT
- Serviciu clienți
- Financiar
Cum susține efectiv un sistem BI activitatea companiei tale?
- Colectarea de date exacte
- Adoptarea unor decizii de afaceri prompte și corect informate
- Rezultate mai bune în întreaga echipă
- Vizibilitate asupra informațiilor financiare și operaționale
- Îmbunătățirea productivității
- Rentabilitatea investițiilor
- Reducerea proceselor și activităților ineficiente
- Analize comparative cu competitorii direcți
Dacă vrei să aprofundezi cum te pot ajuta sisteme BI să monitorizezi și să prezici scenarii viitoare pentru afacerea ta, contactează inginerii Google Cloud Platform din cadrul FOTC. Te vom consilia în alegerea unui instrument BI și îți vom oferi cele mai proeminente beneficii pentru utilizarea lui pentru a atinge succesul.